"Unica si ultima implinire a fiecarui om este sa traiasca in propriul vis" I.P. Culianu

Abundenta si varietatea ce populeaza Gradina imi confera un sentiment de incantare si sper ca si voua.Credeti ca e mare Gradina?Gresiti!E Infinita!Si cu toate ca e infinita, are limite: imaginati-va o cusca (nu conteaza unde e plasata in Gradina) - de la gratiile ei spre exterior e Infinitul, insa daca mergi spre gratiile custii dai de limite.Poate ca, pana la urma, se pune totusi problema unei alegeri... Fie ca acest blog sa mai adauge un pic de sare si piper in amalgamul de "secrete revelate","cai de mantuire","tehnici de eliberare"...,raspandite prin lume in prezent. Ideile si analizele expuse aici au multiple surse de inspiratie,cu toate acestea, sper ca din cand in cand sa mai puna si Noul pe tapet,sa inspire si pe altii la a gasi noi explicatii si idei.Sa creeze!Sa viseze!Sunt printre noi unii carora le face placere doborarea viselor altora, parca ar trage cu prastia in pasari.Ignorati-i!Visati!Pentru ca din clipa in care doi oameni viseaza acelasi lucru,acesta devine realitate!Cat despre acceptarea sau respingerea ideilor prezentate pe acest blog?Daca nu exista Dumnezeu toti avem dreptate, insa daca exista, dreptatea va fi doar a unora (sper sa fie totusi cativa care sa aiba dreptate ).


Briza

Posted by M


                                                  ~simtire~


   Un fir de nisip. Un simplu fir de nisip. Da, despre a unui simplu fir de nisip de pe fundul marii  simtire, traire este vorba.
   Veti spune ca este un caz particular sa vorbim de un fir de nisip situat langa malul marii, dar nu e. Toate firele de nisip sunt la fel si, purtate de curenti, oricare dintre firele de nisip  ar putea ajunge in aceasta pozitie.
   Un fir de nisip...
   Zi de zi, simte atingerea confratilor, zi de zi simte apasarea marii si mangaierea luminii Soarelui sau Lunii ce-o strabat. Asta pana intr-o zi. O zi cand mangaierea luminii e intrerupta de o umbra! Si se intampla odata, se mai intampla odata , pana cand firul de nisip isi da seama ca unicitatea lui, comuna si confratilor lui, nu-i singulara. Ajunge sa se zbuciume, ajunge sa viseze, dar asta nu schimba cu nimic simtirea atingerii confratilor, a apasarii marii si mangaierea luminii. Eternitate?
   Intr-o buna zi realizeaza ca mangaierea luminii este intrerupta de ceea ce boteaza ca fiind "umbra" unei vietati stranii, noi pe care-o numeste "om".
   Si-n felul asta, golul ce-l simtea devorandu-i simtirea dispare, simtirea devenindu-i de-a pururi deplina, fara sa realizeze zbuciumul , golul ce chinuia sufletul omului, de fiecare data cand acesta ridica privirea spre stele si-si lasa sufletul sa-i incalece visul si sa zboare, cat mai departe...
   Si toate astea, pentru ca, omul venise pe malul marii - si asta-i va fi firului de nisip mereu ceva strain - venise sa simta...briza...


  

0 comments:

Trimiteți un comentariu